Diandelion's Blog

Ianuarie crud

diandelion — Wed, 18 Jan 2012 13:42:06 +0000

Din lista cu oferte de iarna m-am ales cu senzatii diferite, un gust amar si sansa de a-mi crea noi amintiri. Pe care le-am acceptat. In viata de zi cu zi in care banalul se amesteca omogen cu stresul, constat cu stupoare ca ceea ce incepea acum un an, acum se continua imperturbabil si implacabil, continuand cu indarjire sa foreze prin scutul de otel creat, greu de distrus, dar usor de dat la o parte pentru ca la creerea lui am hotarat ca mai bine ii pun roti pentru ca atunci cand voi vrea sa il dau la o parte sa nu faca zgomot. Si-mi sunt visele un film vechi rulat pe ecran de pasla purpurie, zdrentuita pe margini de prea multe sperante agatate de ea nevoind sa ma paraseasca, dar smulse cu atrocitate de realitate si aruncate in neant pentru a-si gasi implinirea in destinul altcuiva. Timpul ma amageste cu clipe in care raiul era soare printre fum, la doua ore si jumatate de strada distanta, pe pieptul meu inchis cu nasturi de fildes. Prin lumina difuza imbibata de prea mult timp nu-mi mai deslusesti forma, dar poti sa simti parfumul greu al amintirilor si al noptilor nedormite care inca imi persista in par, si sta sa planga. Nu te mai percep ca la inceput, iar ce ai tu reuseste sa imi fure si ultima bucata de alinare.

Mana care acum raneste, obisnuia sa-ti scrie cu iubirea in fata caruia si timpul ar fi facut cale intoarsa doar de dragul fericirii tale promise dar nemanifestate din noptile cu luna plina.

Beau ultima gura de vin in amintirea ta, cu imaginea pometilor tai la fel de rosii ca si el, in gand.

Prolific

diandelion — Sat, 17 Dec 2011 10:43:22 +0000

Inspiratie de moment a fost in clipa in care am ales sa imi asum riscul de a ajunge in oprobriul public, si nimic mai mult. Nu constituise pana atunci un subiect care sa ma motiveze. Craciunul asta pare sa fie la fel ca celelalte: trist, umed, gri, mut si cu multa aglomeratie interioara inutila.

Aura ta e albastra, ca penele unui papagal care a renuntat la zborul lui cand s-a vazut pus in fata trairilor mele. Stim foarte bine ca trecutul si-a lasat adanc si irevocabil amprenta asupra mea, din acest motiv am ajuns inapta cand vine vorba de a-mi exprima parerile pozitive la adresa oricui. Rafturile stau ticsite de sentimente de care m-am plictisit si pe care le cunosc prea bine ca sa le mai gasesc interesane, asa ca le-am arhivat si pastrat pentru a le redescoperi in viitor, si de a-mi aduce aminte de acest prezent.

In jur nu mai e pic de culoare, tot e monoton si rece, tot se intampla centralizat. Lumea vazuta prin stropi de ploaie capata noi valente, e distorsionata si-mi place. Si dupa o zi ca toate celelalte totul moare incet si sigur, lasand garantia ca nimic nu se va schimba nici in bine, nici in rau. Ultima propozitie e intotdeauna cea mai importanta, pentru ca de ea depinzi atat tu cat si el, pentru ca de ea tine viitorul vostru si pentru ca in functie de semnificatia ei vei stii daca sa te astepti sau nu la ceva bun din partea opusa.

Definitie pentru un cuvant

diandelion — Wed, 26 Oct 2011 17:43:18 +0000

As putea sa spun cuvinte care ataca si dor mult. Insa ma abtin si sper. Mainile mele au invatat mai multe din mangaierile la nevoie, decat din creionul condus peste infinite randuri, propozitii, unele fara niciun pic pe sens, pe care toti ca mine trebuie sa le scrie si invete, pe care putini le inteleg si mult mai putini le retin, randuri scrise din obligatie. Rimelul amintirilor de pe gene imi curge acum in rauri pe obraji, gandindu-ma ca ce ma fascina o data, acum ma uimeste si ma pune in garda ora de ora. Mai edificatoare decat cuvintele sunt faptele, desi as prefera sa aud vorbe decat sa simt actiuni, pentru ca asa macar m-as mai putea minti putin.

Daca as avea de ales si as putea sa schimb cursul lucrurilor as face-o…doar ca nu depinde de mine…nu in totalitate. As putea sa scriu o multitudine de lucruri care tin de tine si de trecut fara sa ma repet macar cu un cuvant….dar nu o voi face pentru ca nu mai am dreptul sa iti spun tot ce cred. Mi l-ai luat indiferent de cat de mult am sperat ca nu o vei face, fara sa mai am rand la replica.

Polaroid

diandelion — Tue, 18 Oct 2011 18:09:16 +0000

Din 24 de ore 12 ni le-am alocat noua, 6 au fost pretul unui vis iar celalalte 6 le-am pastrat pentru orice eventualitate. Muza mea a devenit anorexica, asta fiind un motiv pentru care nu mai sunt in stare de ceva vreme sa spun ceea ce simt. Altul ar fi faptul ca nu o mai fac. Dezgustul si ura mi se impletesc intr-o ignoranta de toata frumusetea, care daca la fel ca alte alte sentimente ramane nespusa, se va face fara indoiala simtita.

O ora dureaza in functie de cat de plictisitoare sau amuzanta, dureroasa sau placuta e. De un timp trec numai eternitati in locul lor. Aerul dens, combinat cu parfum greu are efect depresiv, si pare ca imi va persista mult in minte fiind un alt semn al abundentei ghinionului meu. Tot ce ai spus pana acum nu a avut vreodata vreun inteles ascuns sau profund, care sa merite interes sau neliniste.

Pentru ca acum un an as fi facut orice pentru tine, acum vreau doar caldura.

Capitolul 4 si un anotimp

diandelion — Wed, 14 Sep 2011 20:36:23 +0000

Am descoperit din senin.

Nimeni nu intelege de ce inca vremea ne face sa simtim ca toamna nu va mai veni, si sunt nemultumiti de asta. Pana si eu am fost. Dar am realizat ca vara isi doreste sa nu o uitam, si incearca sa stea cu noi cat de mult posibil, pentru ca stie ca de data asta va ramane batuta cu dalta in mintile multora, iar eu nu sunt o exceptie. Lasati vara sa fie, ca dupa o sa va fie dor de ea, si o sa va apuce nostalgia.

Acum ceva vreme inca mai credeam ca ce spui merita sa fie ascultat. Azi, am realizat ca filozofia ta de viata nu e decat un basm. Iar tu insuti incerci sa te inconjori de castele si printi pe cai albi. Am inteles. E lumea ta. Fiecare are dreptul de a-si crea decorul, iar tu stii sigur ce vrei. Dar oare povestea ta se va termina cu bine si veti trai fericiti pana la adanci batraneti?

Inca iti mai pastrez gustul printre randuri si melodii, fotografii si stropi de ploaie, strazi gri si melci, soare si zambet. Si nu imi mai pare rau pentru nimic. Poate m-am maturizat, poate m-am vindecat in timp ce credeam contrariul sau poate inca am nevoie de tine sa ma ajuti sa redescopar amintiri. In sine te constrang la fericire. Pentru ca intr-un final doar asta mi-a ramas…sa iti doresc fericire si nimic mai putin.

Auriu mat

diandelion — Tue, 23 Aug 2011 19:59:28 +0000

Totul a trecut atat de greu incat nici nu am sesizat. Ieri ma bucuram de libertatea ce avea sa vie, azi stau si ma intreb daca a existat cu adevarat. Singurul lucru care ma mai asigura de veridicitate, e cate un acces de tuse din cand in cand, de care ma bucur din tot sufletul. Daca perfectiunea exista, eu am atins-o. Tot ceea ce am sperat sa fie adevarat, s-a confirmat acum. Si sunt atat de mandra de voi. Unele lucruri sunt atat de frumoase, incat atunci cand se sfarsesc, ajung sa doara ingrozitor. Pentru ca, fericirea este intr-adevar coplesitoare.

Se zice ca nu locul conteaza, ci oamenii. Eu zic ca ambele conteaza. Dar ceea ce e deasupra lor, se cheama libertate. Pentru ca atunci cand omul e liber, e el insusi. Asta a facut sa fie totul atat de frumos. Libertatea. Libertatea fizica si mai ales psihica. Libertatea – un risc sublim. Pentru care suntem recunoscatori ca ni s-a oferit fie si pentru o saptamana. E pacat ca omul nu e niciodata liber. Mereu va fi constrans, incoltit, olbigat, amenintat. Nu va simti niciodata libertatea atata timp cat va depinde de el. Pentru ca omul gusta din ea, abia atunci cand ii este data. Nimeni niciodata nu se va simti atat de liber ca atunci cand acest lucru depinde de o a doua persoana, cu al carui consimtamant il va obtine. Cand omul va putea sa detina controlul asupra libertatii sale, se va speria, si va cauta imediat pe cineva caruia sa i-o ofere ca sa o contabilizeze. Ceea ce e pacat. Dar daca asta inseamna sa te bucuri cu adevarat de profunzimea si oportunitatile pe care ti le ofera, banuiesc ca e bine. Cam atat.

Oricum…nu as fi vrut sa se termine aici. Si ca mine multi.

House of the rising sun

diandelion — Sat, 25 Jun 2011 14:51:09 +0000

De câteva zile mă trezesc şi adorm în miros de mare. Am soare pe guler. Sunt atât de departe şi fizic şi psihic de tot ce înseamnă viaţa mea, încât aproape că nu mă mai cunosc. Încă nu e timpul să mă reîntorc la Diana. O să mai stau puţin departe de ea. Amândouă avem nevoie de odihnă. Plecarea nu e atât de rea cand o accepţi, si devi conştient ca nu e nicio cale de intoarcere. Lucrurile pe care le faci te vor urmari toata viata si vor avea repercursiuni in functie de gravitatea lor. Fiecare om este o carte, a carui autor este el insusi. Astfel exista carti bune, si carti mai putin bune. Carti din care ai ce invata, si carti care nu spun nimic, care dupa ce sunt citite sunt si automat uitate, nefiind un lucru marcant pentru aproape nimeni. Cartile bune sunt destul de rare. Iar pentru a scrie o carte buna, trebuie sa ai la randul tau contact cu alte carti bune. Astfel exista maculatura…sau cartile scrise dupa acelasi tipar care pare ca prinde la fauna din jur. Am citit si carti bune, si carti proaste, iar cartile din care este formata biblioteca mea au intelesuri ascunse. O carte buna nu este neaparat si populara. Spunand adevaruri si fiind pentru o mare parte din cititori greu de digerat, nu este recomandata, eventual incercand sa fie uitata pentru ca nu ar trezi decat sentimente negative. O carte buna poate fi utila, poti invata multe din ea, dar lucrurile astea pot fi intelese doar de anumiti oameni. Cartile proaste au tendinta de a concura intre ele, incercand sa demonstreze ceva…ce nu intelege nimeni, dar lupta e crancena si se da la un nivel negativ. Cel putin cartile de la noi din tara. Traiesti, mori, astea sunt consecinte. Consecintele unei experiente indelungate. Cu toate ca sunt multe carti proaste, unele chiar vor sa iasa in evidenta prin asta, cele pe care nici macar copertele nu le mai ajuta sa insele la prima privire, nefiind in stare sa se ascunda prin absolut nimic. Dar si ele trebuie citite. Pentru ca astfel sa poti face diferenta dintre o carte buna si una proasta. Deci nu mai tintiti la jiltul meu. Suntem cu toţii diferiţi. Din fericire.

Ramanand fara ecou, fara perspectiva

diandelion — Mon, 06 Jun 2011 13:54:36 +0000

Ca si in datile trecute am preferat sa stau deoparte, incapatanarea ta mi-a slăbit voinţa de a face efortul unei explicaţii gândul că şi lămuririle sunt de obicei zadarnice. Singurul lucru in care imi mai pun bazele acum e legea compensatiei. Publicul rade tocmai din aceasta incapacitate de a intelege gesturile, cuvintele. Nu se ridica pretentii de a percepe microexpresii. Voi sunteti o mare de oamneni, setati sa isi urmeze vietile fragile, mici, pline de evenimente speciale fiecare in felul sau. Priviti de sus, sunteti ca niste furnici, agitate din fire, naive si cu importanta de sine. Pana acum perspectiva era clara, ca si telul de altfel. De acum insa, cand totul se schimba, intrezaresc granita catre un nou episod. Perspectiva e totul. Daca dispare risti sa te pierzi printre detalii nesemnificative si nesanatoase. Poate ca nu ai inteles, si poate ca nimeni nu o va face…insa tu pareai ca poti mai mult si m-am inselat…dar nu ar fi pentru prima data. Orice lucru iti iese daca nu il consideri mai important ca pe altul, dar greseala asta e de cand lumea si va dura cat lumea. Iti scriu dintr-un colt de suflet cu degete osoase si dor de portocale. Intamplarile au gust de vant si miros de soare. Pentru ca am ineles in felul meu acest termen. In cele doua gauri din craniu mi s-au pus ochi, cu rolul de a vedea ce se intampla in jur, de a ma descurca in viata. Acum ca am vazut, sunt dezamagita. Eu te-am inteles foarte bine, si consider ca pot sa sustin oricand prin exemple tot ce am afirmat in aceasta viata. Tu insa, nu…sau cel putin eu nu vad explicatii pentru tradarea ta fata de tine. O carte e scrisa pentru toata lumea, dar dedicata doar uneia, sau catorva. Nu mai ramane decat sa se regaseasca acela…aceia. Totul se petrece fara ecou, pe muzica fada de concert de fierastraie.

A face diferenta

diandelion — Sun, 15 May 2011 15:34:52 +0000

Nu mai exista nicio urma de ura in tot ceea ce inseamna eu. Tot ce exista, se intampla pentru a-mi sfida limitele de rezisenta umana. Nu sunt un zeu, deci nu mai incercati. Am demonstrat ce aveam de demonstrat. Imi cer drepturile la odihna sufleteasca. Nimic nu mai are rost, nici macar voi. Pentru ca sunt doar un alt strain. Mi-e dor de zilele in care vantul si norii erau tot ce contau pentru mine, in care apreciam o papadie la adevarata ei valoare, in care nu stiam de tine, in care soarele era cel mai bun prieten al meu si eu al lui, si in care a fi eu, era atat de simplu. Era la inceputurile omenirii cand s-a intamplat. Nu voi fi ea, pentru ca intotdeauna am fost eu. Fata mi s-a blocat in acelasi zambet indiferent, care pentru multi e solutia la orice problema. E varsta la care nu mai ai voie sa suferi, nu mai ai voie sa iubesti, nu mai ai voie sa ai defecte. Oferi detalii esentiale pentru mine, dar false pentru restul. Stiu ca are atatea sa imi spuna, dar este sub semnul tacerii, mandriei, si stiu ca indiferent de cat de greu ii va fii, nu va mai indrazni sa imi vorbeasca, chiar daca as fi salvarea lui. Si as fi. Semnul tau distinctiv e o greseala. Timpul nu tine cu mine. El a fost intotdeauna cel care stiam ca exista pentru a schimba cursul lucrurilor in viata mea. A intors totul din banal in bun, dupa din bun in foarte bun, ca mai apoi sa imi arate ca nici de data asta nu se zbate pentru mine, asa ca a aruncat “foarte bunul” in exasperare. Se poate ca acesta sa fie testul conform caruia eu trebuie sa demonstrez daca merit sau nu, daca sunt dispusa sa joc rolul care candva iti apartinea, daca sunt destul de puternica si apta pentru asa ceva. Si mai ales, sa ma cunosc. Totul se va transforma din nou in ambitie? Pentru ca eu pot. Drumul e lung, iar esafodul inca nu se vede. Pana il voi vedea insa, te voi astepta sa vii, tu, acel oricine, un anonim, cu sexul, originea si varsta nedefinite, tu, care debutezi in atatia, dar care nu sfarsesti ca nimeni, si care atunci cand iti vei da jos masca…voi sti atat eu cat si restul. E subtil, da’ nu-ti dai seama…tu…

B.B.D.R.M. – printre mine

diandelion — Fri, 13 May 2011 20:17:36 +0000

Nu stiu de ce scriu despre asta. Nici altii nu ar gasi o explicatie…dar ei sunt egoisti.

La inceput a fost bizar. Eram sceptica. Ma indoiam profund de tot ceea ce promiteai sa imi oferi, si asteptam sa se intample inevitabilul din capul meu. Cu timpul, tu te-ai apropiat de mine. Cu timpul, tu m-ai facut sa ma apropii de tine. Greu.

Pentru unii e ciudata, pentru altii rea. Cativa o gasesc amenintatoare, persoana cu care nu e bine sa ai de a face. Cea din urma categorie m-a inclus si pe mine, candva. Tu, cu acea capacitate a ta de a-ti alege oamenii, ai putut sa simti.

Tu, care ai trecut prin atatea, inca esti in stare sa zambesti cu dintii tai mici, si buzele pline.

Tu, copil matur, imi demonstrezi in fiecare clipa, ca marile mele probleme nu sunt atat de mari, si ca rezolvare exista la tot.

Si stiu ca pe usa de la etajul 2 al blocului de la intersectia strazilor Horatiu cu Calomfirescu va scrie intotdeauna, pentru cei care pot sa vada - si nu multi pot sa vada: deschis!

In final, tu, care imi vei lipsi poate mai mult decat toate cele 144 de luni, 624 de saptamani, 4383 de zile.

Poate e prea putin, dar ma consolez cu gandul ca oricum nu e nimic destul de mare incat sa exprime tot ce as vrea.