Inspiratie de moment a fost in clipa in care am ales sa imi asum riscul de a ajunge in oprobriul public, si nimic mai mult. Nu constituise pana atunci un subiect care sa ma motiveze. Craciunul asta pare sa fie la fel ca celelalte: trist, umed, gri, mut si cu multa aglomeratie interioara inutila.
Aura ta e albastra, ca penele unui papagal care a renuntat la zborul lui cand s-a vazut pus in fata trairilor mele. Stim foarte bine ca trecutul si-a lasat adanc si irevocabil amprenta asupra mea, din acest motiv am ajuns inapta cand vine vorba de a-mi exprima parerile pozitive la adresa oricui. Rafturile stau ticsite de sentimente de care m-am plictisit si pe care le cunosc prea bine ca sa le mai gasesc interesane, asa ca le-am arhivat si pastrat pentru a le redescoperi in viitor, si de a-mi aduce aminte de acest prezent.
In jur nu mai e pic de culoare, tot e monoton si rece, tot se intampla centralizat. Lumea vazuta prin stropi de ploaie capata noi valente, e distorsionata si-mi place. Si dupa o zi ca toate celelalte totul moare incet si sigur, lasand garantia ca nimic nu se va schimba nici in bine, nici in rau. Ultima propozitie e intotdeauna cea mai importanta, pentru ca de ea depinzi atat tu cat si el, pentru ca de ea tine viitorul vostru si pentru ca in functie de semnificatia ei vei stii daca sa te astepti sau nu la ceva bun din partea opusa.
