Ca si in datile trecute am preferat sa stau deoparte, incapatanarea ta mi-a slăbit voinţa de a face efortul unei explicaţii gândul că şi lămuririle sunt de obicei zadarnice. Singurul lucru in care imi mai pun bazele acum e legea compensatiei. Publicul rade tocmai din aceasta incapacitate de a intelege gesturile, cuvintele. Nu se ridica pretentii de a percepe microexpresii. Voi sunteti o mare de oamneni, setati sa isi urmeze vietile fragile, mici, pline de evenimente speciale fiecare in felul sau. Priviti de sus, sunteti ca niste furnici, agitate din fire, naive si cu importanta de sine. Pana acum perspectiva era clara, ca si telul de altfel. De acum insa, cand totul se schimba, intrezaresc granita catre un nou episod. Perspectiva e totul. Daca dispare risti sa te pierzi printre detalii nesemnificative si nesanatoase. Poate ca nu ai inteles, si poate ca nimeni nu o va face…insa tu pareai ca poti mai mult si m-am inselat…dar nu ar fi pentru prima data. Orice lucru iti iese daca nu il consideri mai important ca pe altul, dar greseala asta e de cand lumea si va dura cat lumea. Iti scriu dintr-un colt de suflet cu degete osoase si dor de portocale. Intamplarile au gust de vant si miros de soare. Pentru ca am ineles in felul meu acest termen. In cele doua gauri din craniu mi s-au pus ochi, cu rolul de a vedea ce se intampla in jur, de a ma descurca in viata. Acum ca am vazut, sunt dezamagita. Eu te-am inteles foarte bine, si consider ca pot sa sustin oricand prin exemple tot ce am afirmat in aceasta viata. Tu insa, nu…sau cel putin eu nu vad explicatii pentru tradarea ta fata de tine. O carte e scrisa pentru toata lumea, dar dedicata doar uneia, sau catorva. Nu mai ramane decat sa se regaseasca acela…aceia. Totul se petrece fara ecou, pe muzica fada de concert de fierastraie.